M-am întâlnit recent cu un prieten care m-a întrebat „Cum sunt copiii?”. A fost pentru prima dată când am auzit întrebarea asta și am râs amândoi cu gândul la zilele în care petreceam liniștiți împreună până dimineața.

Întrebarea pe care o primesc cel mai des, totuși, de la toată lumea, este: Cum e să fii mamă? Adevărul (meu) e că nu e ușor, dar nu e nici incredibil de greu. E fix ca viața. La Carol, primul meu copil, care are acum 3 ani, parcă mă călcaseră un tren, un buldozer și un tir, toate în același timp. Pentru că era greu? Nu neapărat. Ci pentru că nu știam la ce să mă aștept. Nu știam cum e să fii mamă, adevărul e că nu te învață nimeni. Darul și ghinionul de a fi părinte este că înveți odată cu puiul tău de om.

Dar și ghinion pentru că, deși ai impresia că tu o să fii părintele perfect și că n-o să repeți niciodată greșelile alor tăi, cu siguranță o să le faci ori pe același, ori altele, mai „bune” sau mai rele. Crezi că n-o să țipi niciodată, până o faci. Că n-o să-ți vină niciodată să-l urechezi, până îți vine. Că n-o să-l faci niciodată să plângă, până o faci. Și când vine seara, te pui în genunchi și te rogi la Dumnezeu să te ierte. Și când se trezește dimineața, aștepți să te ia în brațe strâns, să-ți spună „mami, te iubesc” și să simți că te-a iertat. Pentru că ei ne iartă mereu, oricât le-am greși. Pentru că suntem tot ce au. Iar asta ar trebui să ne îndemne să nu mai greșim. Să fim mai buni pentru ei.

Primul copil te învață să fii părinte. Uneori aproape că simt că nu e corect față de el, că am făcut aproape toate greșelile cu el, iar acum sora lui nu trebuie să le trăiască și ea. Da, cu siguranță nu e corect. Dar ca prim copil la rândul meu, m-am bucurat să văd că mama nu a făcut aceleași greșeli cu fratele meu. Am fost supărată pe ea pentru multe lucruri, dar am iertat-o pentru toate. Pentru că știu acum. Știu cât de greu i-a fost, știu ce gânduri a avut, știu ce frici a simțit, știu ce rugăciuni a șoptit. Și o îmbrățișez mereu și îi spun că o iubesc și știu. Știu că eu am învățat-o să iubească cu adevărat, știu că eu am făcut-o mamă. Mai știu și că nu e de datoria copiilor să ne ierte, dar sper să mă ierte și Carol cândva pentru greșelile mele.

Așa că, primul meu copil, să știi că tu m-ai făcut mamă, tu mi-ai schimbat viața, tu mi-ai dat un sens și tu ești motivul pentru care sunt un om mai bun.

A ta pentru totdeauna, Mama.