Vorbeam recent o prietenă despre situația asta nebună din lume. Știți voi, despre insule ale bogătașilor scoase, parcă, direct din Eyes Wide Shut; despre manosferă și cât de vulnerabili sunt copiii acum, față de cum a fost generația noastră.

„Pe vremea mea” nu exista internet și puteai fi prost la tine acasă, liniștit, fără să te vadă tot internetul în etapele critice ale adolescenței, când lobul frontal nu s-a dezvoltat complet. Doamne, ce bine că nu am avut tiktok!

Îi spuneam prietenei mele că uneori mă gândesc serios să mă mut într-o cabană cu familia, undeva în munți, unde nu există internet, știri și unde un pârâu să țină loc de white noise pentru bebeluși.

Se aprind multe discuții în ultimul timp, printre care și dacă „mai merită să faci copii în timpurile astea?”

Recunosc că pe mine mă întristează profund gândirea asta. Pentru mine, copiii sunt viitorul, ei reprezintă speranța. Omenirea a trecut mereu prin perioade de criză și, totuși, a supraviețuit, le-a depășit. Viața va fi întotdeauna grea pentru unii și mai ușoară pentru alții, în funcție de contextul fiecăruia.

Îmi spunea un membru al familiei că gata, nu mai există speranță, lumea asta e damnată și ce bine că el a trăit vremuri frumoase. (Mereu cei 50+ au trăit „cele mai frumoase vremuri”. Sigur așa vom zice și noi!)

Dar eu sunt tânără, am copii mici și nu-mi permit să rămân fără speranță. Și mai am încă ceva: o credință incredibil de mare în Dumnezeu – cu toate că sunt o mare păcătoasă. Și când crezi în Dumnezeu, nu-ți poate fi frică, lași totul în voia Lui.

Așa că… să iubim și protejăm copiii și să avem speranță! Fără ei, nu există ziua de mâine. Și fără ei, pentru cine mai scriu?!