Pasc fericită

aprilie

Am un talent deosebit de a păți lucruri stupide.

Înainte de Paște, m-a chemat taică-miu ca să-mi dea cardul lui- voia să ne facă o masă cadou de casă nouă și să merg eu să o aleg.

Bun. Mă duc, iau cardul, fug la Dedeman.

Mă învârt prin magazin ca o curcă beată- eram fără copii, fără soț și se pare că nu știu să mai gândesc de una singură. Înainte eram foarte inteligentă. Nu am dovezi, va trebui să mă credeți pe cuvânt!

În fine, găsesc o masă după lungi gândiri, răzgândiri și după ce am disperat la cap doi domni angajați foarte politicoși. După, mai cer și o căsuță pentru copii, pentru curte- dacă tot eram cu cardul bunicului, na- și unul din ei îmi ureaza zi frumoasă.

Pe loc, soldat! N-am terminat. Mai vreau și scaune. Credeai că scapi așa repede? O iau de la capăt cu învârteala până gasesc ce vreau. Am zis să nu-l mai deranjez iar pe domnu’ așa că mă chinui eu cu 6 scaune, le urc în coș până la urmă și o iau pe culoar. Îi urez zi bună, sărbători fericite, el la fel și plec. Nu de tot! Mă opresc să caut un ibric- că am plită electrică și ce credeți, 90% din oalele mele nu merg pe ea. Iau ibricul perfect, niște tacâmuri și…chiar plec! Doar că mă mai întâlnesc cu domnu’ de două ori, ne zâmbim stânjeniți- fix ca doi oameni care și-au luat la revedere și acum merg în aceeași direcție.

*Țin să menționez că ibricul, tacâmurile și altele le-am achiziționat eu, din banii mei, făcuți din muncă cinstită, vorba lui Iohannis. Cardul bunicului are o limită, totuși.

Ies din magazin și începe partea tare. Mi-aș fi dorit să mă filmeze cineva pentru că aș fi vrut să retrăiesc faza. Eu sunt total atehnică și, pe lângă asta, de fiecare dată când îmi explică soțul meu cum funcționează ceva, creierul meu se oprește brusc. Așa că nu știam cum să rabatez bancheta din spate a mașinii ca să intre toate cutiile, scaunele și ce mai aveam eu.

Îi dau un mesaj pasiv agresiv soțului că ia uite, sunt singură cu toate cutiile! El, ca orice bărbat, încearcă să mă ajute și să-mi explice de ce să trag pe acolo. Eu, ca orice femeie nebună, mă rățoiesc, îi închid și decid că mă descurc singură. Începuse și să plouă așa, tălâmb, și mă enervez. Totuși, îmi trimite o poză ca pentru proști, unde încercuiește exact mânerul de care să trag.

Mă aplec și trag. Doar că…eram aplecată. Și bancheta mă lovește în cap. Mă uit spre cer, îmi cer scuze că m-am certat cu soțul ca nebuna, bag totul în mașină și plec spre ai mei. Fac și stânga pe undeva pe unde n-ar fi trebuit ca să ajung mai repede.

Ajung în fața blocului, cobor din mașină și realizez că n-am portofelul. Panică! Banii mei cinstiți ca banii mei cinstiți, că-i port pe telefon, card, n-aveam mare lucru în el- doar CARDUL BUNICULUI!

Răscolesc toată mașina- nicăieri, frate. Ajung la concluzia că poate l-am uitat în coș. Mă urc iar în mașină și plec spre Dedeman. Pe drum, mă gândesc doar la cum am intrat pe interzis mai devreme și îi fac o promisiune Domnului că dacă îmi găsesc portofelul, o iau pe unde trebuie la întoarcere.

Ajung înapoi la Dedeman, mă duc chitită la coș – nu e cardul. Caut pe jos – nu e cardul. Mi se face rău. Mă gandesc că poate l-a găsit cineva și l-a dus la obiecte pierdute, doar e Paștele, oamenii sunt mai buni! Înainte să mă încred în umanitate, decid să mai caut o dată prin mașină. Deschid ușa din spate și atunci mă lovește – ca-n filme, cu boom splash țanc deja-vu ish – și-mi amintesc cum m-a lovit bancheta în cap. Sigur portofelul e acolo și mi-a scăpat din mână când am fost atacată de propria mașină. Mă uit la toate cutiile și mă gândesc: Sweet Mother of baby Jesus, trebuie să le dau pe toate jos???

Pentru că sunt leneșă, îmi trece rapid gândul. Îmi iau filme de Now You See Me, îmi subțiez mâna și o bag printre spătar și banchetă. ALELUIA! Simt portofelul. Îl scot. Mă uit spre cer: Mare mila Ta, Doamne, chiar și cu proștii ca mine!

Mă urc fericită în mașină, sunt de neoprit. Și mă țin și de promisiune – ocolesc și o iau pe unde trebuie!

Paște fericit!